Osteoporoza: ce este și când să ne gândim la ea

Autor: Dr. Căpraru Oana-Maria, medic specialist endocrinolog

---

Termenul de osteoporoză se referă la reducerea densității minerale osoase, dar apare de asemenea și o dezorganizare a arhitecturii osoase normale, ceea ce duce în timp la un risc crescut de fracturi (cel mai frecvent la nivelul șoldului, încheieturii mâinii sau la nivel vertebral – tasările). De remarcat că osteoporoza este clinic silențioasă până când apare fractura și nu determină o durere scheletală generalizată.

Fractură de fragilitate se consideră atunci când apare fără vreun traumatism major, sau prin cădere de la același nivel sau mai puțin. În anul 2000 au fost raportate la nivel mondial aproximativ 9 milioane de fracturi osteoporotice. Fracturile reprezintă o cauză majoră de morbiditate în populație, de aceea au fost introduse metode de screening pentru depistarea precoce și prevenția apariției osteoporozei și a fracturilor. Se recomandă evaluarea factorilor de risc pentru fractură în cazul tuturor adulților, în special femeile aflate la menopauză, bărbați cu o vârstă mai mare de 60 de ani sau în cazul oricărui individ care prezintă o fractură de fragilitate.

Densitatea minerală osoasă (DMO) maximă este achiziționată începând din copilărie și în timpul dezvoltării pubertare, de aceea este nevoie de un aport adecvat de vitamina D și calciu. Urmează apoi o perioadă de stabilitate a densității la vârsta adultă dar după vârsta de 40 de ani, apare un declin al acesteia la ambele sexe. Apariția menopauzei (prin deficitul de estrogeni) induce o pierdere mai accelerată a masei osoase.

Printre factorii care împiedică atingerea densității osoase maxime se numără:

• Deficitul de vitamina D și aportul inadecvat de calciu
• Bolile intestinale ce previn absorbția corectă a nutrienților și vitaminelor
• Bolile renale cronice
• Anorexia nervoasă
• Amenoreea indusă de efortul fizic excesiv (uneori și în cazul sportivelor de performanță)
• Imobilizare îndelungată în copilărie
• Pubertatea tardivă
• Fibroza chistică
• Sindromul Marfan
• Spondilită anchilopoetică

Screeningul pentru depistarea osteoporozei presupune un istoric complet, examinare clinică, analize de laborator și teste imagistice. În anul 2008, Organizația Mondială a Sănătății a introdus o metodă de evaluare a riscului de fractură (FRAX – Fracture Risk Assessment Tool: https://www.shef.ac.uk/FRAX/tool.jsp?lang=ro). Acest scor estimează probabilitatea de fractură de șold și fractură majoră (coloană vertebrală, umăr, încheietura mâinii) la 10 ani.

Factorii clinici care cresc riscul de fractură sunt:

• Vârsta avansată
• Antecedente personale de fracturi
• Terapia cu corticosteroizi (pe o perioada mai mare de 3 luni)
• Istoric parental de fracturi
• Fumatul activ
• Greutate scăzută (< 58 kg)
• Consumul excesiv de alcool
• Artrită reumatoidă
• Cauze de osteoporoză secundară (excesul de hormoni tiroidieni netratat, diabetul zaharat tip 1 insulino-necesitant, hipogonadism sau menopauză precoce la <45 ani, boli malabsorbtive – post-gastrectomie, boală hepatică cronică, boli intestinale inflamatorii -boala Crohn).

Alte cauze de osteoporoză care trebuie corect investigate sunt:

• Bolile endocrine – sindromul Cushing – exces de corticosteroizi, deficitul de hormon de creștere, hiperparatiroidismul – adenom al glandei paratiroide care determină resorbție osoasă crescută prin concentrațiile crescute de parathormon, acromegalia asociată cu hipogonadism;
• Cancerele și chimioterapia asociată acestora, care de cele mai multe ori afectează gonadele (ovarele și testiculele);
• Medicamentele: heparina (când este administrată pe termen lung, în particular în sarcină), anticonvulsivantele utilizate pe termen îndelungat;
• Terapia de deprivare androgenică în cazul pacienților cu cancer de prostată;
• Terapia cu inhibitori ai aromatazei la pacientele cu cancer mamar;
• Bolile ereditare – osteogeneza imperfecta cunoscută și ca boala oaselor de sticlă.

Cum diagnosticăm și investigăm osteoporoza?

Odată stabilit riscul crescut de fractură al pacientului, se determină densitatea minerală osoasă. Metoda de diagnostic standard este densitometria osoasă prin dublă absorbțiometrie cu raze X (DXA). Se efectuează la nivelul coloanei lombare sau/şi şold și în unele cazuri și la nivelul radiusului. Densitometria cu ultrasunete la nivel calcanean nu trebuie substituită metodei DXA, deoarece nu are valoare diagnostică şi nici valoare de screening. Se recomandă determinarea DMO prin DXA în cazul femeilor > 65 de ani sau mai tinere de 65 de ani dar cu factori clinici de risc de fractură. Pentru bărbați se recomandă evaluarea după vârstă de 70 de ani sau mai devreme dacă există manifestări clinice de densitate minerală osoasă scăzută sau factori de risc pentru fracturi.

Organizația Mondială a Sănătății și Fundația Internațională de Osteoporoză au stabilit că un scor T de -2.5 DS sau mai mic în cadrul investigației DXA este diagnostic de osteoporoză. Pacienții sunt îndrumați apoi spre medicul endocrinolog pentru investigații suplimentare (laborator și imagistică) și excluderea unor cauze secundare de osteoporoză. În unele cazuri poate fi necesară și o radiografie de coloană vertebrală pentru a evidenția tasări vertebrale.

Cum prevenim și tratăm osteoporoza?

• Dieta – Suplimentarea cu calciu trebuie să fie adjunctă tratametului medicamentos atât la femeile cu osteoporoză, post-menopauză, cât și pentru prevenția pierderii osoase. Vitamina D este la fel de importantă, deoarece ajută la absorția calciului și este esențială pentru sănătatea oaselor. Deficitul de vitamina D a devenit o problemă frecventă, majoritatea pacienților cu fractură de șold fiind deficitari.
• Activitatea fizică – Imobilizarea prelungită determină o pierdere accelerată a densității minerale osoase în special la vârstnici de aceea se recomandă activitate fizică zilnică moderată pentru a crește forța musculară și a crește densitatea minerală osoasă.
• Stil de viață – Având în vedere asocierea dintre tabagism și risc de fractură, se recomandă stoparea fumatului și reducerea aportului de alcool.
• Tratament farmaceutic – Tratamentul antiosteoporotic este recomandat pacienților cu scor T mai mic de -2.5 DS sau cu istoric de fractură de șold sau tasare vertebrală. Medicamentele utilizate pot să prevină resorbția osoasă (antiresorbtive) sau pot să stimuleze formarea de os nou (anabolice). Cei mai cunoscuți agenți antiresorbtivi sunt bifosfonații. Administrarea acestora se poate face fie zilnic, săptămânal, lunar sau chiar și anual, în anumite condiții, și este necesară monitorizarea periodică a pacienților.