Balonul gastric: indicații, avantaje și dezavantaje

Balonul gastric este indicat pentru pierderea în greutate până la 25 de kg, fiind o metodă non-invazivă, cu riscuri scăzute față de intervenția chirurgicală.

Montajul lui este o procedură non-chirurgicală pentru scăderea în greutate care presupune introducerea unui balon fabricat din silicon, umplut cu soluție salină cu capacitatea între 400 și 700 ml. Este recomandat pacienţilor cu BMI peste 27, celor care refuză sau au contraindicaţie fermă pentru chirurgia bariatrică.

Un stomac normal are un volum de aproximativ 1.5l, iar un balon gastric poate umple aproape jumătate din cantitatea stomacului. Din punct de vedere anatomic, această procedură ajută pacienții să slăbească prin limitarea cantității de mâncare ingerată, sporind de asemenea senzația de sațietate postprandială.

Un aspect foarte important înaintea procedurii și care trebuie luat în seamă de către toți pacienții este schimbarea în totalitate a stilului de viață și dieta, pentru ca rezultatele să fie vizibile.

Avantajele balonului gastric:

  • nu necesită intervenție chirurgicală sau spitalizare îndelungată
  • are un cost mai scăzut și complicații mai puține
  • este o procedură reversibilă, minim-invazivă, cu recuperare ușoară în comparație cu alte intervenții bariatrice
  • balonul gastric este indicat, în anumite situații, înaintea unei operații bariatrice pentru scăderea riscului de complicații
  • duce la pierderea în greutate și, totodată, la scăderea riscului aparitiei bolilor cardiovasculare (hipertensiune arterială, infarct miocardic), diabet zaharat tip II, accidente vasculare cerebrale ș.a.m.d.

Dezavantaje balonului gastric:

  • imediat post-intervenție pacientul poate simți un anumit disconfort, senzația de greață, vărsături sau dureri abdominale care se vor ameliora în câteva zile
  • montarea unui astfel de dispozitiv presupune ca pacientul să urmeze cu strictețe dieta recomandată și un program susținut de exerciții fizice, altfel este posibil să revină la greutatea inițială după îndepărtarea balonului.

Etapa pre-intervenție:

Această etapă constă în programarea unui consult gastroenterologic cu efectuarea unei endoscopii digestive superioare, pentru a verifica starea de sănătate și efectuarea unui set de analize. După această etapă se poate trece direct la montarea balonului sau se poate recomanda un tratament în vederea eliminării unor afecțiuni (infecție Helicobacter Pylori, ulcer gastric, hernie hiatală etc.)

Intervenția propriu-zisă:

Este indicat ca pacientul să nu consume lichide cu 6 ore înainte de procedură și mâncare solidă cu cel puțin 12 ore înainte de intervenție.

Pacientul este sub analgo-sedare, implantarea se realizează endoscopic, printr-un procedeu minim-invaziv prin care medicul specialist inserează un balon în stomac pe care, ulterior, îl poziționează și îl umple cu soluție salină pentru a reduce volumul stomacului. Procedura durează între 20 și 30 de minute și presupune ulterior o perioadă scurtă de recuperare.

Recuperarea:

Fiecare pacient va primi un regim special pe care va trebui să îl urmeze timp de o săptămână. De asemenea, trebuie să rămână sub observaţie medicală și să respecte toate indicațiile echipei medicale. Este important să fie respectat regimul prescris și indicațiile recomandate, care îl vor ajuta să adopte un nou stil de viață și obiceiuri alimentare sănătoase.

Rezultate:

Pierderea ponderală în condițiile respectării tuturor indicațiilor medicale și a regimului indicat se situează între 10 și 25 kg, cu o medie de 17,2 kg.

După 6 luni balonul se extrage endoscopic, sub analgosedare.

Pe durata purtării balonului, pacientul trebuie să aibă o dietă adecvată, hipocalorică și să desfășoare activitate fizică adecvată.

Studii clinice:

Procedura de montare a balonului gastric este efectuată la Spitalul Sf. Constantin de Dr. Raul Mateescu, medic specialist gastroenterologie. Programări la Call Center 0268300300 sau prin formularul de programare.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X