Chirurgia Intestinului Subțire

Intestinul subțire este cel mai voluminos organ abdominal având o lungime de cca 4 -6m putând fi sediul unor afecțiuni benigne sau maligne și de asemenea putând fi implicat în patologia altor organe (de vecinătate sau în defectele peretelui abdominal).

Afecțiuni benigne

Cea mai frecventă indicație de rezecție de intestine subțire este ocluzia intestinală, prima cauză a ocluziei fiind sindromul aderențial, bridele aderențiale ce pot determina cudarea sau torsiunea de intestin subțire.

Pe lângă sindromul aderențial, intestinul subțire poate fi angrenat în herniile abdominale unde pot produce ocluzii fie prin sindromul aderențial intrasacular, fie prin strangularea herniei la nivelul coletului.

Atât ocluzia intestinală prin volvulus pe bride aderențiale cât și hernia încarcerată reprezintă urgențe majore ce pun în pericol viabilitatea intestinului necesitând o intervenție chirurgicală în primele 6 ore de la producere.

Invaginația intestinală este de asemenea o afecțiune ce face parte din categoria abdomenului acut chirurgical apărând mai frecvent la copii. Invaginația la adult se produce mai ales la nivelul valvulei ileo-cecale la nivelul diverticulului Meckel sau la nivelul altor procese patologice intestinale cum ar fi: tumori benigne, ghem de ascarizi, etc. Acestea necesită sancțiune chirurgicală precoce pentru a evita necroza ansei telescopate.

Herniile interne se pot produce la nivelul unor spații preexistente (fosete paraduodenale, paracolice) sau dobândite, breșe mezenterice (hernie Petersen). În caz de strangulare necesită sancțiune chirugicală imediată, în caz de diagnostic înainte de complicație, poate necesita chirurgie preemptiva.

Diverticulita Meckel – diverticulul Meckel este un vestigiu embrionar ce unește în viața intrauterină intestinal primitive cu cicatricea ombilicală. La naștere diverticulul Meckel se desprinde de cicatricea ombilicală și apare ca un apendice bont la cca 1m de valva ileo-cecală. Uneori el poate rămâne atașat de cicatricea ombilicală constituind brida Ladd în jurul căreia intestinul se poate torsiona, alteori se poate inflama dând un aspect de diverticulită Meckel sau poate sângera dacă adăpostește mucoasa ectopică de tip gastric sau pancreatic.

Rezecția diverticului Meckel, se realizează pe cale laparoscopică folosind în general Staplerul liniar.

Chirurgia intestinului subțire se realizează la noi în spital în cea mai mare majoritate a cazurilor pe cale laparoscopică după un diagnostic corect și complet imagistic prin CT sau RMN.

Afecțiuni maligne

1. Intestinul subțire poate fi sediul unor cancere primare sau poate fi afectat în cadrul altor neoplazii prin invazie directă sau prin carcinomatoză peritoneală. Cancerele primare ale intestinului subțire sunt:

2. Adenocarcinomul este o formă relativ rară, în experiența noastră afectează în principal jejunul proximal și unghiul Treitz necesitând rezecția acestuia cu sau fară rezecția pancreasului asociat și/sau a unghiului colic splenic. GIST -ul (Gastrointestinal Stromal Tumor) sunt tumori cu malignitate redusă ce pot avea ca punct de plecare intestinul subțire și se depistează în general tardiv, în faza de tumori palpabile sau întâmplător la CT sau RMN efectuate pentru alte patologii.

Tumorile depistate precoce pot beneficia de rezecții minim-invazive în timp ce tumorile gigante invadante în anturaj sau multiloculare pot necesita operații extensive de tip HIPEC.

3. Carcinoidul intestinului subțire sunt tumori neuroendocrine secretante de hormoni care se manifestă clinic prin sindromul carcinoid (rush tegumentar, hipotensiune, fenomene vegetative, imagistic sunt tumori mici adesea invizibile, trădate de prezența unor adenopatii voluminoase in mezenterul adiacent frecvent prezentând și metastaze hepatice. Tratamentul este chirurgical, clasic, cu o limfadenectomie minuțioasă și chirurgie hepatică combinată ori de câte ori este necesar și posibil. Afectarea intestinului în carcinomatoza peritoneală sau prin invazia directă a altor neoplazii (colo-rectal, ginecologic, urologic) pot necesita rezecții de intestin subțire combinate cu chirurgia tumorii primare sau a carcinomatozei peritoneale cu condiția ca să rămână minim 1m de intestin subțire sănătos.

In experiența noastră, rezecția intestinului subțire este necesară la cca 20% din cazurile de HIPEC.