TRAUMATOLOGIA: DE LA EPOCA CREATIVĂ LA CEA PRAGMATICĂ

Dr. George Ovidiu Muntean, medic primar ortopedie- traumatologie la Spitalul Sf. Constantin

Sunt unul dintre puținii muritori cărora le-a fost dat să trăiască modificări profunde pe parcursul vieții: primii 22 de ani de viață i-am trait sub comunism, apoi a venit schimbarea din 1989, care s-a repercutat profund asupra propriei existențe: brusc, s-a schimbat modul de interacțiune în societate, ne distram altfel, învățam altfel, susțineam examenele în facultate altfel…

La nivel profesional, schimbarea a venit mult mai lent și mai subtil. In 1996 am intrat în specialitate- Ortopedie și Traumatologie- si am învățat inițial într-un fel. Am fost oarecum parte a generației care a împins lucrurile spre schimbare.  Dacă întrebați medicii “mai experimentați”, câte fracturi puteau fi rezolvate cu: câteva tije, câteva șuruburi (eventual extrase de la un alt pacient), fragmente de broșă și 1 colac de sârmă, răspunsul este: TOATE! Da, pare ireal în ziua da astăzi. Era mai important să faci ceva pentru pacient, să fii creativ, să te straduiești, chiar și în lipsa celor mai bune și potrivite soluții tehnice. Rezultatele erau inconstante, viitorul funcțional al pacienților- de multe ori incert.

TRAUMATOLOGIA – ARTA TRATĂRII FRACTURILOR

Acum avem implant dedicat fiecărui tip de fractură.

Scopul tratamentului este obținerea unei vindecări cât mai bune. In vederea dobândirii de rezultate constant bune, predictibile, au apărut implanturi dedicate fiecărui tip de fractură. Aceasta nu însemna neapărat că toți pacienții vor avea un rezultat excelent, dar se constituia ca o premisă pentru o evoluție favorabilă la cat mai mulți. Tehnica veche pentru fracturile trohanteriene de femur a salvat foarte multe vieți la apariție, prin anii 50, dar avea o rată de complicații și vindecări cu defect cam de 33%, fiind actualmente înlocuită de alte metode, la care procentul de rezultate bune și excelente depășește 95%. Dealtfel, chiar noțiunea de rezultat bun a suferit ajustări pozitive. Așa cum era de așteptat, odată cu informarea corectă și educarea pacienților, nimeni nu se mai așteaptă la un rezultat acceptabil, toți pacienții dorindu-și rezultate excelente.

 

ORTOPEDIA – ARTA REZOLVĂRII PROBLEMELOR CRONICE

În ceea ce privește Ortopedia, tratăm cu mare succes fracturi neconsolidate, diformități (congenitale sau dobândite) și modificări de uzură (artroze).

Neconsolidarea fracturilor este o complicație relativ frecventă, invalidantă, posibilă chiar și după tratamentul optim al fracturilor. Tratamentul presupune avivarea fragmentelor osoase (curățare până la os sănătos), urmată de aport de os spongios (de obicei recoltat din osul bazinului) și fixare stabilă. Pentru o bună fixare, avem la îndemână implanturi de mare stabilitate:

  • Tijele blocate permit, dupa introducerea prin canalul osului, un blocaj cu șuruburi ce trec prin corticala osoasă și găurile special prevăzute transversal în tijă. Rezultă astfel o stabilizare pentru încovoiere prin tijă, atât pentru compresiune cât și pentru rotație, prin șuruburile de blocaj.
  • Plăcile angular stabile se atașează cu șuruburi pe partea exterioară a osului, sub mușchi. Marea inovație constă în faptul că floarea șurubului se înfiletează în metalul plăcii, ceea ce crește gradul de stabilitate.

Aceste implanturi au dus la creșterea procentului de vindecări in cazul pseudartrozelor, de la 80% înainte de perioada implanturilor special, la peste 95%, în cazul tratamentului corect, cu implant ultrastabil.

 

ARTROPLASTIE: DE LA PROTEZA MOORE LA IMPLANTURI PERSONALIZATE

Protezele articulare, denumite endoproteze (spre a fi deosebite de cele detașabile, destinate înlocuirii unui membru pierdut, denumite exoproteze) au cunoscut o spectaculoasă dezvoltare în țara noastră (prin accesul larg la implanturi fiabile și diverse), dar și pe plan mondial (prin dezvoltare de noi materiale și forme).

Anul 1996, Brașov, România: au fost folosite 10 proteze parțiale de șold. In anul 2018, tot în județul Brașov, au fost realizate, în toate spitalele de profil, peste 800 de implantări protetice (cifra aproximativă, calculate pe baza datelor parțiale preluate din Registrul Național de Endoprotezare).

O utilizare specială o au implanturile personalizate, realizate după anatomia pacientului. Se utilizează în cazul pacienților cu defecte osoase mari, rezultate de obicei după îndepărtarea unor tumori ce implică osul bazinului, în zona articulară. Tratamentul acestor cazuri de pacienți presupunea în trecut îndepărtarea tumorii, dar și a membrului inferior ce nu mai avea zona de articulare cu trunchiul. Actualmente, înlocuim zona articulară cu un implant realizat exact pe dimensiunile pacientului (după modelul 3D rezultat dupa tomografia computerizată). Aceste implanturi cresc foarte mult calitatea vieții pacienților ulterior tratamentului tumorilor de bazin.

 

MEDICINA SPORTIVĂ: ARTA REZOLVĂRII PROBLEMELOR APARATULUI LOCOMOTOR, CU SACRIFICII MINIME

Pacienții sunt operați cu metode minim invazive, astfel încât pot reveni la o viață activă, chiar și la practicarea activităților sportive. Inainte de 2000, artroscopia era absentă din arsenalul terapeutic uzual, în primul rând din cauza lipsei aparaturii sofisticate necesare, în al doilea rând din pricina lipsei specialiștilor anume antrenați în acest nou mod de a opera. Acum 2/3 din activitatea secției de ortopedie- traumatologie a Spitalului Sf. Constantin constă în intervenții artroscopice

 

  1. Artoscopia genunchiului
  • Peste 60% din artroscopiile din spitalul nostru sunt proceduri pe genunchi: corecții ale meniscului, patologia cartilajului, instabilități.
  • Sportivi de înaltă performanță – reveniți în activitatea competițională

PENTRU CĂ ACUM SE POATE!

  1. Artroscopia umărului
  • Tratamentul instabilităților
  • Tratamentul PSH rebele la tratament
  • Tratamentul minim invaziv al disjunctiei acromioclaviculare
  1. Artroscopia gleznei
    • Impingement anterior/posterior,
    • Patologie tendinoasă
  1. Artroscopia cotului
  • Patologie posttraumatică:
    • Corpi liberi IA
    • Redoare
    • Epicondilite rebele la tratament

S-au înregistrat permanent rezultate bune/excelente.

Nu necesită instrumentar dedicat!

  1. Artroscopia șoldului
  • “Ultimul venit” în arsenalul tehnic
  • Corpi liberi, patologie labrală, leziuni preartrozice
  • Necesită experiență în artroscopie și dispozitive speciale de lucru

CONCLUZII

  • Ultimii 20 de ani au adus schimbări majore în specialitatea noastră:
    • Implanturi performante, dedicate patologiei/pacientului
    • Instrumente ce ușurează activitatea chirurgicală
  • Practic, evoluția pe plan mondial în ultimii 50 de ani a fost “comprimată” la noi în 10-15 ani
  • Partea cea mai bună:
    • Am fost feriți de greșelile inerente începuturilor
    • Rezultatul terapeutic a devenit mai bun și mai predictibil
    • Specialitatea noastră nu mai este “de forță”
    • Există o mare diversitate de proceduri terapeutice
  • ORTOPEZII NU SE PLICTISESC NICIODATĂ

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X