Chirurgia robotică în echipă multi-disciplinară la Spitalul Sf. Constantin

În cadrul Spitalului Sf. Constantin a fost efectuată recent o intervenție daVinci complexă și delicată, în cazul unui pacient diagnosticat cu diverticulita intestinului gros și fistulă colo-vezicală. Echipa de chirurgie robotică formată din Prof. Dr. Ioan Coman, medic primar urolog și Dr. Bogdan Moldovan, medic primar chirurg, a tratat acest caz printr-o singură operație, combinată. În prima parte a intervenției, Dr. Bogdan Moldovan a efectuat rezecția rectosigmoidiană în bloc cu cistectomie parțială robotică, Prof. Dr. Coman intervenind apoi pentru cistorafie. Pacientul a simțit o îmbunătățire semnificativă a tuturor simptomelor încă din prima zi după operație, fiind externat în a cincea zi postoperator, cu o evoluție favorabilă și o stare generală deosebit de bună.

Chirurgia asistată de robot, numită și ”chirurgie robotică”, presupune utilizarea unui sistem revoluționar care include un braț dotat cu o cameră de înaltă rezoluție și mai multe brațe mecanice cu instrumente chirurgicale. Acestea sunt deosebit de flexibile și sunt conectate la o consolă computerizată, care este acționată de chirurg. Chirurgul, așezat la consola poziționată lângă masa de operație, controlează cu o siguranță sporită brațele robotului, beneficiind de o imagine 3D, mărită, de înaltă rezoluție.

Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposibile prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului daVinci Si sunt precizia sporită, creșterea gradului de siguranță, dar și riscul scăzut de sângerare și infecție. Pe lângă acestea trei, se mai adaugă și recuperarea rapidă, cicatricile de dimensiuni reduse și gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X