Cunoaște-ți riscul, cunoaște-ți răspunsul !

Accesul la îngrijirea diabetului !

În fiecare an, în 14 noiembrie este Ziua Mondială a Diabetului.

În lume, prevalența acestei boli este din ce în ce mai mare, în prezent sunt peste 537 de milioane de diabetici, iar acest număr va crește la 783 milioane până în anul 2045.

Tema acestui an face parte dintr-o campanie generală și anume accesul la îngrijire și se focusează pe importanța cunoașterii riscului de a dezvolta diabet zaharat de tip 2, pentru a avea posibilitatea prevenirii acestei condiții și a tuturor complicațiilor ulterioare.

Sunt multe persoane care nici nu știu că au diabet, sau este descoperit accidental. În acest sens, conform ghidurilor ADA (Asociația Americană de Diabet), cei care ar trebui să se testeze sunt toți adulții care au peste 35 de ani, precum și adulții supraponderali și obezi care au unul sau mai mulți factori de risc: rude de gradul întâi cu diabet, hipertensiune, boli cardio-vasculare, dislipidemie, sindrom de ovare polichistice, sedentarism și alte boli asociate cu insulinorezistența.

Orice persoană se poate testa la Spitalul Sf. Constantin pentru a afla dacă are diabet zaharat sau prediabet.

Anul acesta împlinim 10 ani de când pacienții diabetici au parte de consultații și tratamente prin C.A.S., iar de anul trecut am început un nou și important capitol și anume derularea Programului Național de senzori și pompe de insulină de care beneficiază deja peste 50 de pacienți cu diabet zaharat de tip 1 adulți și copii.

Sf. Constantin este primul spital privat din România în care se desfășoară acest program.

Orice persoană cu diabet zaharat tip 1 din România ar trebui să beneficieze de sisteme de monitorizare glicemică continuă. Medicii diabetologi curanți din orice zonă pot trimite pacienții eligibili astfel încât aceștia să aibe acces la noua tehnologie.

Senzorul de glicemie sau sistemul de monitorizare glicemică continuă este un mic dispozitiv care se atașează într-un mod facil pe brațul pacientului și care monitorizează glicemiile interstițiale din 5 în 5 minute, 24 de ore din 24, glicemii pe care pacientul le poate vedea pe telefonul propriu în timp real, oricând. Mai mult, aplicația din telefon are anumite setări și trimite alerte atunci când tendința glicemiilor este în scădere sau în creștere. În afară de faptul că scutește pacientul de acele multiple înțepături zilnice din deget, senzorul oferă informații reale medicului curant (monitorizare prin platformele profesionale) ajutând-ul astfel în luarea deciziilor terapeutice. Senzorul se schimbă o dată la 7, 10 sau 14 zile în funcție de modelul folosit.

În România se găsesc senzori de la mai multe firme. Unele dintre acestea se pot procura și prin Programul Național de Diabet de către pacienții cu diabet zaharat tip 1 care îndeplinesc anumite condiții. Odată intrați în acest program, pacienții beneficiază în mod gratuit, toată viața de acești senzori de glicemie.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X