Un subiect „de sezon”: căpușele

Un subiect de „sezon”: căpușele

Căpușele reprezintă, în acest anotimp, un subiect „cald”, dată fiind perioada de maximă multiplicare și dezvoltare pe care o ating, precum și activitățile frecvente ale omului în natură, ce favorizează contactul cu acest vector.
Aflăm mai jos de la medicul nostru primar boli infecțioase care sunt risurile la care ne expune o mușcătură de căpușă și cum putem să ne protejăm cât mai bine.
Maladia transmisă de căpușe (în special din genul Ixodes) se numește boala Lyme, denumită astfel după o mică localitate din Connecticut, SUA, unde, în anul 1975, a fost pusă în evidență o epidemie anormală de artrite survenite la copii.
Boala Lyme este o zoonoză, produsă în urma infecției cu diferite specii genomice de Borrelia burgdorferi sensu lato, în special Borrelia burgdorferi stricto sensu, B. garinii și B. afzelii.

Există mai multe tipuri de căpușe, diferite în funcție de arealul geografic. Pentru zona Europei, capușa repsonsabilă de transmiterea bolii Lyme se numeste Ixodes ricinus.

Ciclul evolutiv al căpușei se derulează pe parcursul a 2-7 ani, trecând prin 3 stadii evolutive: nimfă, larvă și adult, boala fiind transmisă în oricare dintre cele 3 faze. Perioada maximă de activitate a larvei este în luna mai, cea a nimfei în iunie și cea a adultului în luna septembrie, însă cu variații largi ale acestor perioade din cauza modificărilor climatice actuale.

Boala se transmite ca urmare a înțepăturii de căpușă, deseori înțepătura nimfei sau a larvei trecând neobservată, date fiind dimensiunile mici ale acestora și posibilitatea detașării spontane a căpușei de pe tegument.
Există factori favorizanți descriși ai transmiterii infecției, printre care: durata prelungită de atașare a căpușei pe tegument (peste 24 de ore), înțepăturile repetate sau înțepăturile provocate de mai multe căpușe în acelasi timp, existența unei cantități mari de sânge îngurgitate de către căpușă, precum și înțepăturile în stadiul de nimfă.
„Vârful” maxim al epidemiei este atins în perioada de vară (lunile mai-septembrie), persoanele cele mai expuse sunt cele care desfășoară activități în pădure (lucrători forestieri, amatori de plimbări) însă expuneri și contaminări ocazionale sunt descrise și în parcuri sau grădini publice, în special în zona de deal și mai ales de munte.

Manifestări clinice

Au fost propuse mai multe clasificări ale bolii Lyme în funcție de mainfestările clinice și de evoluție:

• Stadiul primar, localizat, caracterizat prin apariția eritemului cronic migrator, (ECM) ce apare la aproximativ 70% dintre pacienți, fiind descris sub forma unei macule sau papule hiperemice ce apare cel mai frecvent la nivelul înțepăturii căpușei, într-un interval de 3-32 de zile post-înțepătura. Dimensiunile sunt variabile, de la 3 cm până la 65 cm. Leziunea crește treptat, centrul rămânând mai palid în comparație cu periferia, putând fi asemuită cu o „țintă”. Poate fi cald la atingere, însă este rareori dureros; pacienții pot prezenta, cel mai frecvent, prurit local sau senzație de arsură.
• Ulterior, ca urmare a diseminării pe calea sângelui a Borreliei, pot apărea leziuni de eritem cronic, de dimensiuni mai mici și localizate pe toată suprafața corporală. Prezența unui eritem cronic migrator permite susținerea diagnosticului de boală Lyme, nemaifiind recomandate alte teste suplimentare. Prezentarea la medic în acestă fază este deosebit de importantă. O mare parte din ECM dispar spontan, în maximum 30 de zile, chiar și în absența tratamentului adecvat.
• Stadiul secundar prezintă manifestări virale (astenie, senzație de oboseală, dureri musculare și articulare (dureri, în special la articulațiile mari – genunchi, însoțite de inflamație, roșeață, caldură, impotența funcțională), cefalee, eventual apariția unor leziuni suplimentare de ECM), urmate de simptome neurologice (semne de meningită acută, paralizie facială periferică (se impune detectarea serologiei antiBorrelia în astfel de cazuri), tulburări sfincteriene. Tot în stadiul secundar pot apărea și manifestări cardiace, sub forma tulburărilor de ritm cardiac și cardita, sau oculare (în proporție de 5-8%).
• Faza tardivă de boală (neuroborelioza) apare după luni sau ani de la faza primară și este caracterizată prin apariția manifestărilor neurologice cronice și articulare, însoțite de leziuni cutante sub forma acrodermatitei cronice atrofice.

Diagnostic și tratament

Este important de reținut că nu toate persoanele cu boala Lyme observă prezența tranzitorie a unei căpușe, aproximativ 25% din cei cu diagnostic cert negând existența unei înțepături în antecedente. În cazuri incerte, de un real folos este detectarea anticorpilor produși de către organism contra Borreliei, ce pot fi determinați prin teste de laborator.

Obiectivul tratamentului antibiotic al unei borelioze Lyme este eradicarea completă a Borreliei, cu scopul de a evita progresia spre forme secundare și terțiare de boală. Antibioticele recomandate aparțin a 3 clase de antibiotice, iar alegerea antibioticului făcându-se, numai de către medic, pe baza unor criterii prestabilite. Durata tratamentului variază între 14-21 de zile pentru faza primară a bolii, până la 28 de zile pentru faza meningeană sau 30-90 de zile pentru artrite cronice.

Profilaxie

Mai important decât orice mesaj al acestui articol consider trecerea în revistă a măsurilor de profilaxie, conform principiului că este mult mai ușor să previi decât să tratezi o boală.

O înțepătura de căpușă poate transmite, pe lângă infecția cu Borrelia, și infecții parazitare, bacteriene sau virale. Ca urmare, este important și controlul vaccinării antitetanice la subiectul expus și revaccinarea, în cazul absenței unui vaccin antitetanic în ultimii 10 ani.

Profilaxia primară are ca scop evitarea contactului cu căpușele, vectorii maladiei Lyme.

Se recomandă măsurile efective următoare:

• evitarea plimbărilor în zone endemice, infestate de căpușe; în timpul plimbărilor în natură preferați cărările sau aleile și nu vă abateți în zonele cu iarbă înaltă sau tufișuri;
• luarea măsurilor generale de control al mediului pentru diminuarea/ eradicarea căpușelor sau a rezervorului cu ajutorul substanțelor insecticide: relativ dificil de pus în aplicare, aplicabil doar pe suprafețe mici (grădini individuale, parcuri);
• purtarea echipamentului adecvat în cazul plimbărilor în aer liber: haine protectoare (îmbrăcăminte deschisă la culoare, pantaloni lungi, bluze cu mâneci lungi, bine închise, șosete, pantofi închiși);
• aplicarea pe haine și tegumente a soluțiilor revulsive (cu permethrină, un preparat utilizat și în tramentul infestației cu păduchi, interzis însă copiilor sub 2 ani);
• căpușele sunt cel mai des întâlnite la sol, în iarbă sau tufișuri, pe crengi de vegetație iar la contact cu gazda se agață de aceasta;
• examinarea extrem de atentă a întregului tegument la întoarcerea din aer liber, inclusiv a pielii păroase a capului, axilelor, plicilor inghinale, a zonei pubiene, mai ales la copii; examinarea atentă a animalelor de companie la întroarcerea în casă.

Profilaxia secundară se axează pe necesitatea extragerii căpușei atașate cât mai repede posibil, cunoscându-se riscul mai mare de transmitere a infecției în cazul persistenței căpușei peste 24-48 de ore. Nu este recomandată utilizarea substanțelor iritante (benzină, alcool, iod, eter, vaselină) deoarece în acest mod este stimulată hipersecreția salivară și regurgitarea de catre căpușă, ceea ce creează un risc suplimentar de transmitere a infecției.

Extragerea acesteia se face fie cu ajutorul unei pensete speciale, fine (tracționând capul căpușei), de preferat de către un cadru medical autorizat și specializat, care va verifica extragerea completă a căpușei. Locul înțepăturii va fi bine dezinfectat (cu soluție betadină) și eventual pansat.

Necesitatea unei profilaxii antibiotice este discutată de la caz la caz, fiind recomandată în cazul situațiilor riscante: înțepătura prelungită, înțepături multiple, nimfe, nivel ridicat de infestație al capuselor. Profilaxia se poate realiza, individual, sub prescripție medicală, doar la recomandarea medicului.