5 mai – Ziua Internațională a Igienei Mâinilor

Inițiativa „Mâini curate pentru sănătate!” continuă și anul acesta

Spitalul Sf. Constantin și Fundația Clinica Sf. Constantin vă invită să luaţi parte, în data de 5 mai 2016,  între orele 13:00 şi 16:00, la sediul Spitalului Sf. Constantin (Brașov, iuliu Maniu 49), la campania de informare publică „Mâini Curate pentru Sănătate”.

„Mâini Curate pentru Sănătate” este o campanie de conștientizare cu privire la riscurile asociate unei igiene precare a mâinilor. Scopul campaniei este conștientizarea și educarea populației în ceea ce privește importanța igienei mâinilor, fapt ce va duce automat și la scăderea incidenței bolilor asociate acestei neglijenţe.

2016 este al doilea an consecutiv în care medici ai Spitalului Sf. Constantin împreună cu voluntari ai Fundației Clinica Sf. Constantin din Brașov și partenerii implicați în această campanie (membri ai BBraun și studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității Transilvania) vor fi prezenţi la Spitalul Sf. Constantin pentru a le oferi pacienților și trecătorilor informații legate de importanța igienei mâinilor și de riscurile pe care le implică lipsa acesteia, campania din 2015 bucurându-se de succes în rândul comunității brașovene. Nu vor lipsi demonstrații practice pe aceeași temă.

Și în acest an, inițiatorii campaniei „Mâini Curate pentru Sănătate” au ales data de 5 a lunii mai pentru organizarea acestei acţiuni publice, datorită simbolismului zilei la nivel internațional: 5 mai este „Ziua internațională a igienei mâinilor”, eveniment promovat de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

În cadrul campaniei vor mai avea loc şi alte evenimente, printre care se numără şi un simpozion medical intitulat „Metode de prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești”, care va fi susținut pe data de 6 mai 2016, între ora 10:00 şi ora 16:00, în Sala de Curs a Colegiului Medicilor Brașov. Evenimentul este creditat cu credite EMC (Educație Medicală Continuă) atât pentru medici, cât și pentru asistenți medicali, de Colegiul Medicilor și respectiv OAMMR (Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti din România).

Dintre speakerii din cadrul evenimentului, îi putem aminti pe următorii:

  • Prof. Univ. Dr. Nemet Codruța, Șef al catedrei de Epidemiologie din cadrul Universității „Transilvania” Brașov;
  • Dr. Sergiu Singerozan, medic CPCIN, Spitalul Județean Miercurea Ciuc;
  • Dr. Dora Godri, medic CPCIN, Spitalul Județean Brașov;
  • Dr. Anca Han, medic CPCIN, Maternitatea Brașov;
  • Dr. Cristina Dobrescu, medic CPCIN, Spitalul De Neurologie Brașov;
  • Dr. Laura Albu, medic CPCIN, Spitalul Militar Sibiu;
  • As. med. Ioan Cotoara, asistent medical licențiat, Spitalul Sf. Constantin Brașov.

Alte activități din cadrul campaniei ”Mâini Curate pentru Sănătate”  pentru anul 2016

Tot în cadrul campaniei, medicii spitalului Sf. Constantin au demarat, în luna februarie a acestui an, o inițiativă de educare sanitară, la nivel național. Este vorba despre organizarea unei serii de cursuri gratuite de igienă pentru cadrele medicale din toată țara, până în prezent fiind programate vizite de instruire în 8 spitale din diferite județe ale țării.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X