Criza de identitate a adolescentului
Rubrica „Sfatul psihologului” este realizată cu sprijinul: Psih. Ilinca Badea
Psihoterapeut autonom Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală, Psiholog clinician
Identitatea față de confuzia rolurilor
Atunci când copilul pășește în adolescență (aproximativ între 12 și 18 ani) conform teoriei psihanalitice, el se confruntă cu o renaștere a problemei „ideii de familie” din prima copilărie. Resursele de care dispune pentru rezolvarea acestei probleme constau în căutarea și găsirea unui partener de cuplu din propria sa generație. Adolescentul se maturizează atât mental cât și fiziologic, și pe lângă noile senzații, sentimente și dorințe instalate pe fondul acestei dezvoltări fiziologice survenite relativ spontan, el dezvoltă de asemenea numeroase căi noi de a interpreta și gândi lumea din jur. Adolescentul poate acum medita asupra modului de interacțiune al celorlalți și poate dori să afle ce impact ar putea manifesta în relație cu celălalt. Simultan, adolescentul își formează o nouă imagine proprie despre familie, religie, valori, societatea imperfectă, conceptul de ideal propriu spre care aspiră. În cele din urmă, adolescentul devine capabil să poată elabora sau adopta o anumită teorie sau filosofie personală, care să concentreze toate aspectele contradictorii ale raportării sale la societate. Într-un cuvânt, în acest stadiu al dezvoltării sale, adolescentul este un idealist nerabdător și exaltat care crede că este tot atât de ușor să construiești un ideal, pe cât de ușor este să ți-l imaginezi.
În această lumină a transformării extrem de solicitante la care este supus în fiecare zi, devine absolut necesar ca nevoile adolescentului, însoțite de un consum de energie epuizant din partea lui, să fie întampinate de către părinți și de către întregul anturaj cu căldură, răbdare, respect și nu în ultimul rând, cu o uriașă disponibilitate afectivă manifestă.
Aspectul formării identității eului la debutul adolescenței este însoțit de o coloratură afectivă bipolară. Sentimentul identității adolescentului se află acum la extrema pozititvă a personalității sale, pe când sentimentul de confuzie a rolurilor se află la extrema negativă a aceleiasi identități. Misiunea adolescentului de integrare a patternurilor de statut și de rol are ca scop să îl conducă pe tânăr către un sens al identității psihosociale care să îi permită afirmare și valorizare. Adolescentul are nevoie să se simtă util, integrat și indispensabil societății în cadrul căreia se formează! Necesitatea unui climat de securizare afectivă și de acceptare indisolubilă din partea părinților devine aspectul central existential al relatiilor de familie!