Spitalul Sf. Constantin aniversează 6 ani

În data de 10 martie 2017 Spitalul Sf. Constatin din Brașov împlinește 6 ani de la înființare, perioadă în care au fost internați în spitalul privat peste 40.000 de pacienți, au fost efectuate mai mult de 200.000 de servicii în regim ambulatoriu și peste 10.000 de intervenții chirurgicale. Spitalul Sf. Constantin începe cel de-al 7-lea an de activitate cu două proiecte de anvergură: inaugurarea unui nou spital și introducerea chirurgiei robotice. Spitalul privat are în prezent 248 de angajați și colaboratori și dispune de 13 secții pentru spitalizare continuă și 9 secții pentru spitalizare de zi totalizând 92 de paturi, un ambulatoriu de specialitate cu 23 de specialități și un laborator de analize medicale.

Anul 2017 reprezintă un punct cheie în istoria Spitalului Sf. Constantin, în a doua jumătate a anului fiind preconizată extinderea într-o nouă locație, ce se va reflecta în diversificarea gamei de servicii oferite, concomitent cu mărirea capacității spitalului. Implementarea chirurgiei robotice, un deziderat al echipei chirurgicale încă de la inaugurarea spitalului, s-a concretizat la sfârșitul lunii februarie 2017, prin achiziționarea unui sistem daVinci Si în valoare de peste 1,8 milioane de euro, iar primele intervenții sunt programate pentru sfârșitul lunii martie. Cu ajutorul chirurgiei robotice este posibilă efectuarea anumitor intervenții chirurgicale delicate și complexe care ar fi deosebit de dificile, riscante sau chiar imposible prin tehnicile convenționale. Avantajele incontestabile ale utilizării robotului chirurgical sunt precizia sporită, siguranța, recuperarea rapidă, riscul scăzut de sângerare și infecție, durerea minimă, cicatrici de dimensiuni reduse, spitalizare de scurtă durată, gradul ridicat de flexibilitate și confort pentru pacient și chirurg.

Chirurgia robotică, ce va putea fi aplicată în domenii cum ar fi chirurgia generală, îndeosebi cea oncologică, urologia, chirurgia ginecologică sau chirurgia obezității, vine în completarea celorlaltor inovații și premiere în domeniul medical prin care s-a remarcat spitalul brașovean în decursul celor 6 ani de activitate și reprezintă următorul pas firesc în evoluția Spitalului Sf. Constantin, încă o dovadă a faptului că performanța medicală de nivel internațional poate fi atinsă în sistemul medical privat din România.

În cei 6 ani de activitate, Spitalul Sf. Constantin s-a poziționat în topul medicinei private românești prin intervențiile chirurgicale complexe efectuate (multe din ele în premieră județeană sau chiar națională), prin echipa medicală și prin recunoașterea la nivel internațional a standardelor de igienă spitalicească implementate, fiind distins in 2013 cu premiul European Hand Hygiene Excellence Award, în cadrul campaniei globale a Organizației Mondiale a Sănătății „Clean Care is Safer Care”.

În data de 1 decembrie 2016 a avut loc în cadrul Spitalului Sf. Constantin Brașov – Centrul de Transplant Renal „Prof. Gilles Mentha”, primul transplant renal efectuat într-o unitate medicală privată din România: o echipă complexă ce a reunit peste 20 de medici români și elvețieni, chirurgi specializați în transplant, chirurgie vasculară, urologie, anesteziști, nefrologi, imunologi, infecționiști, au efectuat cu succes transplantul de la donor viu înrudit, în cazul unui cuplu tată-fiică din Miercurea-Ciuc, Jud. Harghita.

În cadrul acestui spital se efectuează în mod curent intervenţii chirurgicale cu grad ridicat de complexitate, cum ar fi Chimioterapia Hipertermică Intraperitoneală – HIPEC, chirurgie hepatică și colo-rectală, chirurgia obezității, neurochirurgie spinală, intervenții ortopedice complexe pentru reconstrucții de bazin și proceduri moderne, minim-invazive. De asemenea, Spitalul privat Sf. Constantin este singurul centru din țară care tratează chirurgical sindromul de apnee obstructivă de somn la persoanele ce suferă de obezitate într-o singură operație combinată chirurgie – ORL.

Spitalul Sf. Constantin, primul spital privat multi-disciplinar inaugurat în Brașov, dezvoltat prin investiții private 100% românești, a reușit să atragă o echipă de medici specializați și dispuși să se dedice exclusiv acestui proiect de nivel internațional, unii dintre aceștia renunțând chiar la carierele în străinătate, contribuind astfel în mod semnificativ la transformarea Brașovului în centru regional de dezvoltare în domeniul serviciilor medicale private.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X