La numai 13 ani Gabi cântărea 180 de kilograme

9 Dec 2015 Obezitate

Cum s-a schimbat radical viața lui Gabi cu ajutorul Spitalului Sf. Constantin?

Când a venit pentru prima dată în cabinetul D-lui Dr. Bogdan Moldovan, la sfârșitul lunii iunie 2015, Gabriel cântarea 180 de kilograme la vârsta de doar 13 ani, fiind diagnosticat cu superobezitate morbidă și având un BMI de 56,5. Suferind și de alte boli asociate, băiatul lua în fiecare lună în greutate și nicio dietă nu îl mai putea ajuta.

„MI-AU DAT ȘAPTE DIETE. VREAU SĂ DEVIN UN COPIL NORMAL”

Viața lui Gabriel, la o vârstă atât de fragedă, nu era complicată doar din pricina stării sale de sănătate, el fiind afectat și din punct de vedere psihologic de răutățile și discriminarea oamenilor din jurul său. Gabi a simțit pe propria piele ce înseamnă să îți fie greu să mergi la joacă cu ceilalți copii, să te deplasezi la școală cu dificultate și să-ți fie teamă să te urci pe cântar; își dorea foarte mult să ajungă la o greutate normală și apoi să practice fotbal de performanță. Mama sa se temea că în scurt timp copilul ar fi rămas imobilizat la pat sau ar fi avut complicații fatale. Singura sa opțiune rămăsese intervenția chirurgicală de micșorare a stomacului.

Gabriel

Gabriel si Dr. Bogdan Moldovan

Având în vedere vârsta pacientului, acesta a fost întâi supus unei evaluări amănunțite la Spitalul Sf. Constantin, conform protocoalelor internaționale în vigoare privind tratamentul obezității la copii și adolescenți. „Avem mai multe solicitări din partea unor părinți care au copii cu asemenea probleme. I-am supus unei evaluări în care sunt asistați de medici de nutriție, de psiholog pediatru, de alți specialiști. Vrem să vedem dacă evoluția postoperatorie va fi favorabilă. Nu din punct de vedere chirurgical, medical, ci dacă acești copii și mai ales părinții lor vor fi capabili să persevereze în respectarea indicațiilor privind reducerea cantității de hrană”, a explicat Dr. Bogdan Moldovan, șeful secției de Chirurgie de la Spitalul Sf. Constantin, care a făcut sute de intervenții pentru obezitate în cei patru ani de chirurgie bariatrică la Brașov.

“AM AVUT UN PIC EMOȚII CÂND AM INTRAT ÎN SALA DE OPERAȚIE, DEOARECE AM VĂZUT USTENSILELE CU CARE URMAU SĂ MĂ OPEREZE, DAR CÂND M-AM AȘEZAT PE MASĂ ȘI AM VAZUT CINE MĂ OPEREAZĂ MI-AU TRECUT TOATE EMOȚIILE”

Concluzia medicilor a fost clară: cu cât se efectuează operația mai repede, cu atât va fi mai bine pentru Gabi. Operația recomandată: Gastric Sleeve laparoscopic, intervenție prin care se îndepărtează o parte a stomacului reducând capacitatea acestuia la 100-120 ml, fără a influența circuitul alimentar normal; după operație pacienții pot consuma orice aliment, însă în cantități mici.
În data de 11 septembrie 2015 a sosit momentul mult așteptat de Gabi și familia sa: ziua operației. Mama sa a fost alături de el la fiecare pas, fiind internată împreună cu el. „Am avut un pic emoții când am intrat în sala de operație, deoarece am văzut ustensilele cu care urmau să mă opereze, dar când m-am așezat pe masă și am văzut cine mă operează mi-au trecut toate emoțiile” spune Gabi fericit după intervenția chirurgicală. Cu ocazia intervenției principale, Gabi a fost supus simultan și unei intervenții ORL pentru îndepărtarea polipilor și a amigdalelor întrucât avea probleme grave de respirație și apnee în somn.

Gabriel

Gabriel

30 de kilograme în minus după operație

Gabriel s-a externat din spital după 4 zile de la intervenție, fără nicio complicație și rezultatele nu au întârziat să apară: la o lună după operație slăbise 23 de kilograme, iar după ce a început antrenamentele la sală a slăbit încă 10 și continuă într-un ritm constant.

Susținere pentru Gabriel

Costurile intervenției chirurgicale au fost acoperite prin donații, cu ajutorul Fundației Mereu Aproape iar ulterior a primit cadou, la inițiativa D-lui Dr. Bogdan Moldovan, un abonament la Grand Fitness, unde lucrează intens cu antrenorul personal Florin Dumitrescu.

Search

+

Nou la Spitalul Sf. Constantin – ERCP – tehnica minim invazivă de rezolvare a patologiei căilor biliare

X